Doamne, mărește-ne credința! – 2

credințaDupă ce am observat nemulțumirea apostolilor față de credința lor, vă propun să privim în al doilea rând la:

2. Necesitatea creșterii credinței

Creştinismul este religia credinţei. Noi suntem mân­tuiţi prin credinţă. Aşa se exprima apostolul Pavel când le scria fraţilor din Efes: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”(Efeseni 2:8) Iar fraţilor din Roma le explica: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos.” (Romani 5:1) Celor din Galatia le spunea: „Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus Cristos.” (Galateni 3:26) Noi trăim în viaţa creştină prin credinţă, „pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2. Corinteni 5:7). Credinţa este fundamentul nă­dejdii noastre: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”(Evrei 11:1,6).

În timp de ispită e nevoie de credinţă mare. Ispita este o încerca­re a credinţei noastre. Apostolul Iacov îndemna în acest sens: „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.”(Iacov 1:2-3) Credinţa este mijlocul de biruire a lumii: „pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră” (1 Ioan 5:4). „Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău” (Efeseni 6:16). Prin urmare, cu cât este mai mare credinţa noastră cu atât mai bine putem birui ispita. în timp ce ne confruntăm cu Ispititorul zilnic trebuie să ne rugăm: „Doamne măreşte-ne credinţa.”

În vreme de tristeţe şi întristare e nevoie de credinţă mare. În Marcu 7:24-30 avem relatarea despre femeia cananeancă de obârşie siro- feniciană care avea fetiţa stăpânită de un duh necurat. Aceasta a venit la Isus pentru a-L ruga să-i vindece fetiţa. Văzându-i marea ei credinţă Isus alungă duhul necurat din fetiţă. Cu două capitole în urmă citim des­pre femeia cu scurgere de sânge. Aceasta a auzit vorbindu-se despre Isus, a venit prin mulţime şi s-a atins de haina Lui. Avea credinţa că dacă se va atinge doar de haina Lui se va tămădui. Îndată tot trupul i s-a tămăduit de boală. Marea ei credinţă o mântuise. (Marcu 5: 25-34).

Adesea durerea conduce la amă­răciune şi descurajare, dar credinţa ne va conduce la marele Doctor, Balsamul din Ghilead, Învierea şi Viaţa. Credinţa mare este una care nu va cârti sau plânge sub toiagul de îndreptare, ci în clipa durerii sau suferinţei se va rezema pe Dumnezeu.    În vreme de datorie şi ascultare e nevoie de credinţă mare. Poruncile Domnului cer credinţă pentru ascultare. Acest lucru implică:

a. Iertare. Isus le spunea uceni­cilor să ia seama la ei înşişi: „Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: îmi pare rău! Să-l ierţi. (Luca 17:3-4).

b. Dărnicie. „Cât priveşte strân­gerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Biserici­lor Galatiei. În ziua dintâi a săptămâ­nii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să strângă ajutoarele când voi veni eu.” (1 Corinteni -16:1-2). „Să ştiţi: Cine samănă puţin, puţin va secera; iar cine samănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, că pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:6-7).

c. Adunare. „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.” (Evrei 10:25). „În ziua dintâi a săptămânii eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi-a lungit vorbirea până la miezul nopții” (Fapte 20:7).

d. Căutând împărăţia. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Ascultarea de Domnul se află în proporţie exactă faţă de credinţă. Membrul căldicel se laudă cu credin­ţa mare, dar Iacov spune: „Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele” (Iacov 2:8). Credinţa este definită în Lexiconul lui Thayer, de limba grea­că, în felul următor: „convingere, încredere şi ascultare”. În faţa îndatoririlor şi responsabilităţilor date de Dumnezeu fiecare ar trebui să se roage în mod fervent: „Doamne, măreşte-ne credinţa.”

Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s