3 observații despre adevărata măreție – 3

umilintaUmilința față de eu este adevărata măreție

Adevărata măreţie este determinată de atitudinea noastră fată de talanţii noştri. Fiecare are o oarecare abilitate, chiar şi cei morţi: „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el însă, măcar că este mort.” (Evrei 11:4).

Unii au mai multă abilitate decât alţii. Ne gândim la pilda talanţilor (Matei 25:14-30). Mântuirea este dependentă de folosirea talanţilor noştri. Îi folosim?

Persoana mică este cea care nu este umilă cu privire la abilitatea sa. El este mândru de abilitatea şi de realizările sale: „împăratul (Nebucadneţar) a luat cuvântul şi a zis: Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele, şi spre slava măreţiei mele?” (Daniel 4:30).

El caută în mod continuu să-şi expună virtuţile. Exemplu tipic este fariseul din Luca 18:11: „Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.”

El doreşte lauda semenilor săi: „Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata” (Matei 6:2). „Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi. Le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: Rabil Rabi!” (Matei 23:5-7).

El este gelos pe abilitatea altora: „În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?” (1 Corinteni 3:3).

El se laudă cu abilitatea sa şi îşi permite să se separe de alţii. Solomon spunea: „Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale”(Proverbe 27:2).

Persoana cu adevărat mare este cea care are atitudinea corectă faţă de talanţii săi. El evaluează talanţii săi printr-o auto-examinare candidă şi cinstită. El îşi dezvoltă talanţii după cum l-a îndrumat Dumnezeu. El îi foloseşte şi-i înmulţeşte. El este nemulţumit de talanţii şi realizările sale: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat (premiul) încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”(Filipeni 3:13-14). El nu ţine cont de talanţii săi în estimarea sa proprie. El apreciază un compliment, dar în acelaşi timp îl dezapreciază puţin în inima sa proprie. El găseşte încântare în talanţii altora: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi” (Filipeni 2:3).

Să examinăm aşadar atitudinea noastră faţă de neajunsurile noastre, faţă de lucrurile mici ale slujirii şi faţă de capacităţile noastre proprii şi să căutăm adevărata umilinţă.

Singura noastră dorinţă să fie aceea de a fi mari înaintea lui Dumnezeu şi nu înaintea oameriiror. Domnul are nevoie de bărbaţi şi femei, tineri şi tinere care să aibă semnele adevăratei măreții.

Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă „Speranța” din Râmnicu Vâlcea

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s