De ce există suferință în lume?

de ce exista suferinta?„Dumnezeul oricărui har … după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiți.”(1 Petru 5:10)

De ce nu poate să fie doar bine tot timpul? De ce trebuie să existe suferinţă? Dumnezeu vrea să creşti tot mai puternic, ca să semeni cu El. Aceasta înseamnă că uneori El îngăduie să suferi. Suferinţă înseamnă să ai o durere în trup sau în suflet. Unii oameni suferă din cauza unor boli şi dureri. Alţii suferă din cauza tristeţii, a mâniei sau a unor sentimente rănite. Nu a existat nici-o suferinţă în lume până când primii oameni, Adam şi Eva, au păcătuit. O parte din rezultatul acestui păcat a fost că în lume a intrat suferinţa. Acum toţi oamenii trec prin perioade de suferinţă. Uneori, Dumnezeu îngăduie suferinţa, ca să te ajute să creşti şi să semeni tot mai mult cu El. Suferinţa te poate ajuta să fii mai răbdător,
în timp ce aştepţi ca Dumnezeu să lucreze. Suferinţa te poate ajuta să ai curaj, în timp ce te încrezi în Dumnezeu, să-ţi poarte de grijă. Dumnezeu nu te lasă niciodată să suferi singur. El este întotdeauna alături de tine, ca să te ajute. Într-o zi, Dumnezeu va îndepărta suferinţa din viaţa tuturor copiilor Lui. Până atunci, crede că El este cu tine. Dă-I voie să te ajute să fii calm în interiorul tău, chiar şi atunci când suferi. Lasă-L pe Dumnezeu să folosească suferinţa din viaţa ta, ca să te facă mai puternic.

Doamne, mulţumesc că Tu eşti bun şi înţelept. Mulţumesc că eşti cu mine în suferinţă. Ajută-mă să mă încred în Tine. În Numele Domnului Isus. Amin.

A.M.E.C. (Cartea întrebărilor cu meditații – volumul 2)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s